Cati dintre noi nu au visat/imaginat macar fugar cum ar fi daca …am fi nemuritori? Cred ca am fi raspuns ca am fi cucerit lumea, am fi calatorit peste tot, am fi abuzat de orice oportunitate a vietii, am fi intins coarda de cele mai multe ori, si am fi strigat din vraful cel mai inalt “SUnt regele lumii !”
Cineva chiar a trait aceasta experienta si Simone de Beauvoir a avut amabilitatea de a pune cuvintele sale asternute pe foaie in romanul sau “Toti oamenii sunt muritori”. La inceput stiam despre autor doar ca este o femininsta convinsa, acum mi-am schimbat parerea.
Pasajele de filosofie existentialista par atat de naturale puse in gura lui Fosca (persoajul principal) ca si gandurile unui nemuritor incat cititnd acest roman ai mereu impresia ca esti tarat intr-un taram magic si ca totul este real. Nu ai impresia nici un moment ca acelea sunt “filosofari”, ci ti se par franturi de eternitate puse pe buze de cainta.
Si daca nu era de ajuns, Fosca personajul principal, este un om medieval, calit in forja sabiilor incinse de cavalerii viteji. Este cel care a incercat prima unire a principatelor Italiei, si cel care l-a ajutat pe Carol Quitul sa fie incoronat rege. Tot el este cel care a intrezarit prima data efectul de saracire a plebei odata cu imbogatirea negustorilor si a nobililor, si cel care a pus sa fie construite palate pe coastele Italiei.
” Fosca s-a nascut in 1279 in Italia, unde in scurt timp a ajuns carmuitorul Carmonei, o cetate mica, slaba si lesne de cucerit. Luand puterea, miraculosul drog al puterii, al stapanirii, Fosca intelege ca nu va putea niciodata, intr-o viata de om, sa faca tot ceea ce isi doreste. Iar cand obtine un elixir al nemuririi, alege sa traiasca pentru totdeauna, visand sa cucereasca cetatile vecine, Italia, Europa, lumea intreaga. Este infinit in timp. Orice rana ar primi nu poate fi ucis. Poate sa lupte cu oricine. Devine un cuceritor, un diplomat si un razboinic, transforma Carmona intr-o cetate puternica si apoi in centrul unui imperiu, pentru a realiza ca nimic din toate acestea nu conteaza de fapt. Nici moartea unicului fiu, nici cea a femeii iubite, nici pierderea Cremonei, nici tradarea si moartea prietenilor. Fara posibilitatea mortii, nu se mai poate bucura si nu se mai poate teme de nimic. Daca toti oamenii sunt muritori, el este altceva. Intr-o istorie a umanitatii dominata de obsesia mortii, el a reusit sa iasa in afara. Pentru Fosca a venit sfarsitul istoriei. Calatoreste prin intreaga lume, pana in Lumea Noua, pe cale de a fi cucerita si descoperita, ajunge la curtea puternicilor regi si printi ai vremii, cunoaste Europa si intrigile de palat, este temut si discret in egala masura. Se bucura de favoruri, de iubiri trecatoare, incearca sa joace rolul de om fara prea mult succes, trece prin revolutii, revolte, razboaie. Intr-o buna zi, obosit, se culca si doarme pentru 60 de ani. In speranta ca nu se va trezi niciodata. Se trezeste insa, la fel de sanatos ca intotdeauna.”
Cu amabilitatea lui Cinabru, iar pentru inca o parere accesati si aici
Citind aceasta carte am trait sentimentele unui om medieval ce inca mai crede in onoare, cinste, lupta pentru idealurile, iar trecerea de la acesta epoca la perioada curenta, face ca diferentele epocilor sa fie si mai vizibile.
Daca inca mai credeti ca nemurirea este usor de purtat…cititi “Toti oamenii sunt muritori” 
(se mai poate gasi in colectia Cotidianul)
Incercand sa aflu mai multe informatii despre Ordinul Cistercienilor (mi-am propus sa incep sa citesc mai multe despre istoria diferitelor ordine monastice ce au avut un rol important in istoria medievala si in dezvoltarea sociala si culturala), am intrat in contact cu acest articol succint dar plin de informatii esentiale, de pe pagina d-lui Radu Cerghizan:
